SCM Râmnicu Vâlcea a scăpat victoria printre degete cu Viborg, în grupele EHF European League

Redactor:
Adrian Mujea
SCM Râmnicu Vâlcea a scăpat victoria printre degete cu Viborg, în grupele EHF European League
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deja calificate în sferturile de finală ale EHF European League, SCM Rm. Vâlcea și Viborg (Danemarca) au remizat sâmbătă, scor 30-30, după un meci electrizant. Miercuri, în Danemarca se joacă restanța Viborg-Vâlcea, care va decide câștigătoarea grupei.

Vâlcencele au început bine, au condus cu 5-2, dar apoi Viborg s-a apărat exact și a punctat prin interii  Jorgensen și Haugsted. După 14-15 la pauză, Vâlcea a trecut la conducere în repriza secundă, profitând de paradele nemțoiacei Isabell Roch, care a a avut momente excelente.

Cu patru minute și jumătate înainte de final, SCM conducea cu 30-27 și se îndrepta spre un succes. Finalul a fost însă al danezelor, care au profitat din plin de ratările jucătoarelor vâlcence. SCM a avut și ultimul atac al jocului, dar nu a mai găsit drumul spre gol. S-a terminat 30-30 și Viborg este acum favorită la câștigarea Grupei D.

SCM Râmnicu Vâlcea – Viborg 30-30, în grupele EHF European League. Vâlcencele, deja calificate în sferturi

După ce SCM a scăpat printre degete victoria, interul Daria Bucur crede că echipa sa se poate revanșa în Danemarca.

„Nivelul este bun pentru noi, este o oportunitate să facem un meci bun în Danemarca. Meciul a fost unul foarte dinamic, oricând apar greșeli sau faze spectaculoase. Trebuie să fim mai motivate la Viborg dar sunt sigură că și acolo va fi un meci frumos” a spus Daria Bucur.

Antrenarea de portari de la Vâlcea, Daniela Joița crede că SCM trebuie să nu mai rateze situațiile de unu la unu pe final. ”A fost un joc foarte bun, din păcate ne-au costat ratările, trebuie să gestionăm mai bine finalurile de joc și să băgăm mingea în poartă când avem situații așa de favorabile. Meciul de la Viborg va fi care pe care pentru locul 1, care îți oferă teroretic un adversar mai facil în sferturi. Va fi un joc pe viață și pe moarte” a declarat Daniela Joița.

Primele două clasate din Grupa D acced în sferturile de finală, unde se ”împerechează”  în sferturi cu primele două clasate din Grupa C, acolo unde și Măgura Cisnădie păstrează șanse la locul 2.

Clasament grupa D:

  1. Viborg HK 7p (4 meciuri)
  2. SCM Rm. Vâlcea 7p (4 meciuri)
  3. Chambray 2p (5 meciuri)
  4. Vaci NKSE 2p (5 meciuri)

Jakob Vestergaard: „Meciul a fost senzațional”

Fost antrenor la Oltchim în 2013, cu care a jucat semifinala Ligii Campionilor, actualul tehnician de la Viborg, Jakob Vestergaard spune că disputa din Sala Traian a fost una de înalt nivel. ”Îmi este drag să revin la Vâlcea, cea de-a doua mea casă. După plecarea mea din România, în urmă cu 12 ani, am continuat să urmăresc Liga Florilor. Sunt foarte fericit să fiu din nou aici. Meciul a fost senzațional, la cel mai înalt nivel, două echipe foarte bune, cu multe scheme tactice utilizate de Bent și de mine.

Sunt mulțumit de rezultat. M-am bucurat să-i revăd pe spectatorii vâlceni și să constat că, încă, sunt minunați, iar eu, din nou afirm, că sunt foarte fericit că am revăzut Vâlcea!” a declarat Jakob Vestergaard. Tehnicianul danez a fost primit cu aplauze de fanii vâlceni.

Cristina Vărzaru: „Mă bucură rezultatul pentru handbalul românesc”

Secretarul general al FRH, fosta internațională Cristina Vărzaru a fost prezentă în Sala Traian la jocul Vâlcea-Viborg 30-30. Fosta extremă dreapta a jucat la Oltchim în perioada 1992-2002 și are în palmares patru trofee Liga Campionilor, trei câștigate cu Viborg și unul cu CSM București.

„M-am bucurat foarte mult să văd din nou Viborgul, pentru asta am venit la Vâlcea, încă mai sunt la echipă oameni cu care am câștigat de trei ori Liga Campionilor, mă bucur să îi revăd. Mă bucură rezultatul pentru handbalul românesc, Vâlcea va merge mai departe și mă bucură că vom avea reprezentantă în fazele superioare ale Ligii Europene. Meciul a fost foarte frumos, o propagandă foarte bună a handbalului” a declarat fosta internațională, care acum este secretar general al FRH.

 

Adrian Mujea / Redactor
Activează din anul 1999 în presa sportivă și de peste 20 de ani este corespondentul ProSport din județul Vâlcea. A acumulat experiență după ce a scris rubricile sportive la Viața Vâlcii, Ediție Specială de Oltenia și Impact Real. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×